Ștefan Grimberg: Piața de artă are de câștigat dacă ridicăm ștacheta

27-09-2013

DRAGOSTEA DE FRUMOS

În copilărie, îi plăcea să colecţioneze timbre şi cărţi poştale ilustrate, apoi a învăţat să fotografieze. Cea mai mare pasiune a lui Ştefan Grimberg a fost şi rămâne însă cititul. Teancuri de cărţi de artă, biblioteci întregi de biografii ale maeştrilor picturii… toate i-au înrâurit pasiunea de astăzi pentru frumos.

Ş.G.: “Cumpăram albume de artă, la început pe cele din colecţia Meridiane, 40 de lei costau pe vremea aceea, iar ilustraţiile erau alb-negru – visam alb-negru,  vedeam totul în alb şi negru… Mai târziu, când mi-am permis, am început să cumpăr faimoasele albume ruseşti – color, la mare distanţă de cele din Meridiane. Fără să-mi dau seama când şi cum, am trecut de la pasiunea pentru lectură la cea de colecţionar bibliofil. Cărţile trase pe hârtii deosebite, în tiraje limitate, legate sau nu în piele, cu şnit şi intarsii aurite…. Unele dintre ele purtau ex-libris-uri, semnături ale unor deţinători sau autori celebri. Toate îmi împlineau dragostea de frumos.”

COLECŢIONAR ŞI ANTICAR 

Ştefan Grimberg a început, cu paşi timizi mai întâi, să se înconjoare de obiecte de artă. Tot mai valoroase, mai rare, urmând sfaturile avocatului Ernest Morgenstern, colecţionar profesionist şi bun prieten de familie.

În 1991, după un an de prospecţii, Ştefan Grimberg descoperea la parterul unui bloc construit în perioada interbelică spaţiul ideal pentru a-şi deschide o galerie de artă cu vânzare.

Ş.G.: “Calea Victoriei, numărul 118. Blocul aparţinea Asociaţiei Generale a Inginerilor din România. 15 ani am stat acolo, într-un magazin lipit de Humanitas. Din magazinul meu s-au cumpărat cadouri pentru Papa Ioan Paul al II-lea, pentru premierul Moldovei, pentru demnitari al Arabiei Saudite. Devenise un magazin de protocol.”

DAVINCI

Ş.G.: “Am vrut să dau un nume care să însemne ceva pe piaţa artei. Din păcate, spaţiul era îngust la stradă, iar numele Leonardo DaVinci nu a încăput. A rămas doar DaVinci. Era suficient, un mesaj subliminal.”

Galeria de artă din Calea Victoriei a mers ca orice afacere rentabilă, dar nu 100% profitabilă, cu ani mai buni… şi ani în care câştigul se lăsa aşteptat. Ştefan Grimberg este însă de părere că…

“dacă eşti priceput, dăruit profesiunii şi ştii să te porţi frumos cu oamenii, se creează în jurul tău un spaţiu în care lumea se simte bine şi afacerea are şanse să meargă.”

DaVinci a fost una dintre cele mai longevive galerii. În 2004, aproximativ zece galerii de artă şi magazine de antichităţi din vecinătate au tras obloanele – piaţa părea că nu mai funcţionează ca până atunci. Tot în 2004, Ştefan Grimberg şi-a pierdut tatăl. A decis să închidă DaVinci, spre marele regret al cumpărătorilor fideli.

HANUL CU TEI

Începând cu 2004, piaţa de artă părea că se mută, încetul cu încetul, spre Centrul Vechi al capitalei, în zona Hanului cu Tei. La un moment dat, acel loc cu veche tradiţie românească a fost cumpărat de Ilie Dumitrescu. Urmând sfatul lui Ştefan Grimberg, fotbalistul devenit om de afaceri a decis să perpetueze Hanul cu Tei – un brand vechi, construit în anii democraţiei populare – şi a amenajat la etaj, pe o suprafaţă de 1400 de metri pătraţi, un spaţiu elegant, populat cu 14 galerii de artă şi magazine de antichităţi. Un adevărat Louvre des Antiquaires.

Ş.G.: “Eu am ales zona de la parter, poziţia era mai bună decât la etaj. Eram singur şi mă individualizam. Se întâmpla în 2008. O vreme totul a funcţionat foarte bine.”

Ulterior însă, Centrul Vechi a intrat într-un proces de reconsiderare urbanistică. Accesul pietonal a fost închis cu bariere, oamenii n-au mai putut ajunge la Hanul cu Tei, iar afacerile în zonă s-au prăbuşit. S-au pierdut investiţii, s-au năruit planuri de afaceri care păruseră de viitor. Ilie Dumitrescu a hotărât să transforme Hanul cu Tei în altceva.

PROIECTUL GRIMBERG

După alţi câţiva ani de absenţă din peisajul bucureştean, fostul proprietar al lui DaVinci a decis la îndemnul fiului său – de profesie avocat, dar educat întru frumos întocmai ca şi tatăl – să reintre pe piaţă sub un alt concept.

Ş.G.: “M-am gândit că după atâta vreme am ajuns suficient de cunoscut ca să pot lucra sub nume propriu. Trebuia să valorific acest potenţial. Am hotărât să deschidem o galerie de artă şi o casă de licitaţii chiar sub numele nostru, Grimberg.”

Noul concept şi-a găsit, după căutări, o casă în b-dul Carol I nr. 26. Un spaţiu generos, amplasat ultracentral, chiar vizavi de Teatrul Foarte Mic. Zona superbă te îmbie să treci cu vederea micul dezavantaj al lipsei unei parcări proprii.

Ş.G.: “Am încercat să închiriem de la primărie câteva locuri de parcare, dar se pare că nu se dau decât firmelor de stat, cel puţin aşa ne-au spus.”

GRIMBERG ŞI CONCURENŢA 

Indiferent de industrie, atunci când apare un competitor nou în piaţă, părerile sunt împărţite. Unii apreciază, cu înţelepciune, că o concurenţă mai intensă,  din care consumatorii au de câştigat, e benefică nivelului general de performanţă. Sunt, fireşte, şi alţii care se simt ameninţaţi de apariţia unui rival… Mai există o categorie care speră, în stil fair-play, că făcându-şi treaba corect îşi va găsi (sau păstra) un loc sub soare.

Ş.G: “Lucrurile sunt foarte simple. Eu am nişte criterii clare. În primul rând, respect mult cumpărătorii. Casa asta de licitaţii nu va vinde decât opere veritabile, niciodată vreun fals, aşa cum nici magazinul din Calea Victoriei nu a vândut niciodată vreun fals – lucruri care în alte părţi mai scapă… Cum am scris şi în prologul catalogului nostru de lansare, suntem dornici să eradicăm falsurile, printr-un efort propriu sau concertat. Piaţa are de câştigat dacă ştacheta e un pic mai sus.”

Ştefan Grimberg a ajuns la concluzia că piaţa de artă funcţionează la ora actuală ca o piramidă răsturnată – valorile sunt jos, la baza devenită vârf, iar non-valorile, o mulţime, sunt sus la vedere. Şi-a propus să răstoarne această piramidă, să (re)aşeze arta plastică românească pe o bază solidă şi pe o scară corectă a valorilor.

Ş.G: “Există pictori care n-au nicio vocaţie şi se vând la cote uriaşe, mult peste cele ale unor artişti consacraţi, clasici. E o chestie absolut anormală.”

 

PIAŢA DE ARTĂ

Acum câţiva ani, colecţionarii de artă erau încă avizaţi. Cei mai mulţi dintre ei cunoşteau artiştii la nivelul unor galerişti, unor dealeri de artă. Locul acestora a fost luat în timp de tineri – între 30 şi 45 de ani – în principal oameni de afaceri, realizaţi în branşa lor, dar lipsiţi de cunoştinţe în domeniul achiziţionării obiectelor de artă. Nu de puţine ori, se întâmplă ca noii colecţionari să accepte alături de ei aşa-zişi experţi – în fond nişte samsari lipsiţi de etică profesională – care îi îndeamnă să cumpere produse subculturale sau chiar opere de artă mistificate.

Ş.G.: “Tinerii colecţionari au tendinţa de a cumpăra repede ceva ce le place. Aşa fac şi afacerile. Achiziţia lucrărilor de artă nu se face în fugă şi ai nevoie de cunoştinţe solide în domeniu. Altfel… eşti ca un pui jumulit.”

Pentru cei mai puţini avizaţi, o informaţie foarte utilă: multe dintre lucrările de pe piaţă sunt falsificate. Operele veritabile se află deja în colecţii, din care nu ies decât o dată la 20-30 de ani.

Ş.G.: “Din această cauză am fugit de numele intens mediatizate. Am preferat să cumpăr 3-4 Iseri sau Ciucurenci buni decât un Grigorescu fals.”

De mii de ani, arta oferă produse foarte rezistente la şocuri şi crize financiare. Şi nu sunt rare situaţiile când cei care privesc arta strict ca pe un business cumpără foarte ieftin şi vând cât mai scump, pentru o îmbogăţire rapidă. Fuga după chilipir antrenează însă riscul major al aproprierii unor lucrări lipsite de orice valoare. La ora actuală, în România, există colecţii cu sute de falsuri. Confruntaţi de către adevăraţii experţi cu înşelătoria, colecţionarii fie continuă să se complacă în mistificare, fie trăiesc adevărate drame.

Fără să aibă pretenţia că deţine adevărul suprem, Ştefan Grimberg îndrumă azi, cu generozitate, pasionaţii de artă sau simplii investitori – doar din dorinţa de a proteja oamenii, de a-i ajuta să facă alegeri corecte.

Ş.G.: “Cei care m-au ascultat şi-au înzecit capitalul în perioada 2000-2013. Tablouri de-ale lui Pallady sau Tonitza, care în 2000-2001 se vindeau cu 15-20.000 de dolari, ajung azi la 60-80.000 (Pallady). Tonitza s-a vândut de curând cu 290.000, plus taxe.”

GALERIA DE ARTĂ ŞI CASA DE LICITAŢII GRIMBERG

Potrivit planurilor lui Ştefan Grimberg, cel puţin 6 luni de zile de la inaugurarea galeriei de artă care îi poartă numele, aceasta va expune doar obiecte de artă românească, urmând ca ulterior, să-şi extindă sfera de activitate spre arta plastică internaţională.

Ş.G.: “O să fie greu să aducem lucrări semnate de Picasso, Dali, Chagall – la nivelul lui Sotheby’s sau Christie’s – dar spre asta tindem.”

Interviu în exclusivitate pentru MediaScop.ro