Ştefan Grimberg: “Cuminţenia Pământului” nu poate lua drumul străinătăţii

08-10-2014

Scoaterea la vânzare a sculpturii brâncuşiene “Cuminţenia Pământului”, anunţată oficial la începutul lunii septembrie, continuă să suscite dezbateri vii în spaţiul public.

Controversele privesc legitimitatea vânzării unei lucrări de artă aparţinând patrimoniului cultural românesc cotată drept „cea mai valoroasă de pe teritoriul României”, preţul estimat de către casa de licitaţie Artmark şi, nu în ultimul rând,  legalitatea unei eventuale achiziţiei a statuii lui Brâncuşi de către galerii sau muzee din străinătate.

Ştefan Grimberg, patronul galeriei şi casei de licitaţii Grimberg, a oferit Mediascop.ro un punct vedere asupra acestui subiect.

Cum comentaţi disputa privind licitaţia „Cuminţeniei Pământului”?

Ştefan Grimberg: Licitaţia care va avea loc în vederea vânzării statuii “Cuminţenia pământului”, piesa de referinţă a sculptorului Constantin Brâncuşi nu ar trebui să nască nici o controversă. Este dreptul proprietarului să vândă lucrarea într-o licitaţie publică şi obligaţia Casei de licitaţie să anunţe Ministerul Culturii, în timp util, pentru ca statul român să-şi exercite dreptul de preemţiune, fiind vorba de un bun cultural din clasa “Tezaur”. Această obligaţie a fost îndeplinită de casa de licitaţie, cu 30 de zile înainte de punerea în vânzare a operei lui Brâncuşi.

Disputa de care vorbim este legată mai mult de dreptul de proprietate, adică problema în discuţie este dacă retrocedarea piesei către actualii deţinători trebuia făcută sau nu, statul roman invocând un contract anterior de vânzare-cumpărare cu fostul proprietar, lucru contestat, de altfel, de actualii deţinători. Nu putem să ne pronunţăm în această speţă, deoarece nu dispunem de datele necesare, dar suntem convinşi că până la data licitaţiei lucrurile se vor clarifica.

O altă dispută este legată de preţul la care a fost estimată opera lui Brâncuşi, “Cuminţenia pământului” şi anume acela de  20 de milioane de euro. Sigur că şi această sumă a născut controverse. Se spune că piesa a suferit accidentări şi a fost prost restaurată, nu ştim dacă este adevărat sau nu, aşa cum nu ştim în ce măsură acest fapt ar afecta sau nu valoarea lucrării. Acest lucru ar trebui stabilit de o comisie internaţională de  experţi de la cele mai importante muzee ale lumii şi de la Casele de licitaţie cele mai prestigioase la nivel mondial: Sotheby’s, Christie’s, Bonhams, care au mai expertizat astfel de piese şi care au multă experienţă în domeniu.

În opinia dvs. lucrarea lui Brâncuşi ar trebui să rămână în patrimoniul României sau au voie „să ia drumul străinătăţii” unde „s-ar bucura de mai multă vizibilitate”, aşa cum apreciază Artmark?

Ş.G.: Conform Legii Patrimoniului nr.182/2000, opera lui Brâncuşi este un bun cultural de patrimoniu naţional din categoria “Tezaur”. Bunurile culturale din această categorie nu pot părăsi teritoriul naţional, orice tentativă contrară fiind pedepsită de codul penal. Deci nu se pune în nici un fel problema ca piesa în discuţie să ia drumul străinătăţii.

Speculaţiile legate de cumpărarea de către galerii sau muzee de prestigiu din străinătate a statuii lui Brâncuşi  şi de scoaterea din ţară a acesteia sunt complet nefondate. Dacă statul român nu şi-ar exercita dreptul de preemţiune şi deci nu ar cumpăra această lucrare, casa de licitaţie ar putea vinde piesa oricărui cumpărător, persoană fizică sau juridică, acesta având obligaţia de a păstra piesa achiziţionată în România.

Este posibil, legal şi moral, ca statuia lui Brâncuşi să fie achizionată de un colecţionar român (deci nu de stat, dar nici de un muzeu din afara ţării)?

Ş.G.: În situaţia în care statul român nu-şi exercită dreptul de preemţiune, legislaţia actuală permite vânzarea piesei către orice persoana fizică sau juridică, care ar plăti preţul cerut. În această situaţie, noul proprietar nu ar putea niciodată să exporte această piesă, în condiţiile în care prevederile Legii Patrimoniului nr.182/2000 nu permit exportul bunurilor culturale din categoria “Tezaur”. Exportul lucrării lui Brâncuşi ar putea fi făcut numai dacă statul român ar modifica Legea  de Patrimoniu permiţând exportul bunurilor culturale din categoriile “Fond” si “Tezaur”.

Este deci absolut legal si moral ca statuia executată de  Brâncuşi  să poată fi cumpărată de un colecţionar român, persoana fizică sau juridică, în condiţiile neexercitării de către statul român a dreptului de preemţiune.

Un comentariu privind dreptul de preemţiune al statului român?

Ş.G.: Dreptul de preemţiune al statului român  este un drept fundamental pe care toate ţările lumii îl au înscrise în legislaţiile proprii, este un drept  de care statul  român se prevalează pentru a proteja şi păstra bunurile cele mai de preţ create de cei mai înzestraţi  fii ai acestui pământ. Nu am cum să nu fiu de acord cu un drept legiferat universal, legal, moral şi normal.

Credeţi că România ar putea să asigure condiţii mai bune de conservare unui bun patrimonial decât un muzeu străin?

Ş.G.: În situaţia în care statul român ar bugeta muzeul respectiv la nivelul la care este bugetat un muzeu străin s-ar putea asigura şi în ţară un nivel de conservare corespunzător unui bun patrimonial. Unele muzee din România au astfel de dotări, altele nu.

Ne puteţi da exemple internaţionale de opere de artă „înstrăinate” de ţările de origine prin licitaţii cu participarea cumpărătorilor străini?

Ş.G.: Nu aş putea să vă dau acum un exemplu în care bunuri importante să fi fost licitate şi să fi părăsit statele respective, dar pot să vă spun că în marile metropole ale lumii, Paris, Londra, NewYork, Hong Kong, Geneva etc. au loc frecvent licitaţii de artă cu bunuri  culturale cu semnificaţie naţională şi internaţională, unde se tranzacţionează opere de artă de miliarde de dolari. Statele respective îşi exercită dreptul de preemţiune, acolo unde este cazul, iar acolo unde renunţă la acest drept, operele de artă adjudecate pot părăsi ţara respectivă, conform legislaţiei naţionale în vigoare (de multe ori cu plata unor taxe consistente de export). Toate marile muzee ale lumii din S.U.A până în Japonia deţin opere importante  ale unor artişti faimoşi ca Manet, Monet, Renoir, Cezanne, Van Gogh, Modigliani, Picasso, Dali şi a multor altora, care au ajuns în acele muzee prin export din ţările de  origine.


Realizată în 1907, “Cuminţenia Pământului” a fost cumpărată în 1911 de inginerul şi iubitorul de artă Gheorghe Romaşcu chiar de la Constantin Brâncuşi. Lucrarea a fost confiscată abuziv, în 1957, de conducerea comunistă a Muzeului de Artă şi retrocedată după 51 de ani şi un proces îndelungat al familiei colecţionarului cu actualul Muzeu Naţional de Artă al României.

După ce a fost ridicată de la M.N.A.R, “Cuminţenia Pământului” a fost dusă la Muzeul Naţional Cotroceni, unde este găzduită şi în prezent. Sculptura este realizată în calcar crinoidal, dar primul proprietar al sculpturii a povestit că artistul ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului, grotele Savonnières.

Reprezentanţii Artmark, casa de licitaţii care organizează vânzarea “Cuminţeniei Pământului”, au declarat că această sculptură ar putea fi achiziţionată în cele din urmă de Tate Modern, cel mai vizitat muzeu de artă modernă din lume în 2013, care mai are în colecţiile sale o lucrare de Brâncuşi.

Mulțumim Mediascop.