Mingea lui Dobrin semnată de jucătorii Real Madrid, scoasă la licitație pentru 5.000 de euro

12-11-2014

O minge de fotbal semnată de toate vedetele Realului pe care marele Nicolae Dobrin a primit-o cadou în 2005, de ziua sa, de la Florentino Perez, preşedintele gigantului din Madrid, va fi scoasă la licitaţie pentru suma de 5.000 de euro.

Mingea i-a aparţinut regretatului Nicolae Dobrin, care a primit-o de ziua lui, în 2005, de la preşedintele echipei spaniole, Florentino Perez. Obiectul a fost scos la licitaţie de Casa de Cultură Bascov, în cadrul campaniei „Apa trece, omenia rămâne“, acţiune de ajutorare a sinistraţilor din comuna argeşeană Bascov, grav afectată de inundaţii. Bascov este localitatea în care Nicolae Dobrin s-a născut, în 1947. Balonul, care cuprinde semnăturile lui Luis Figo, Raul şi Ronaldo, printre alţii, a fost donat de soţia fotbalistului, Gica Dobrin, Casei de Cultură Bascov, după moartea acestuia, în 2007. Acum, obiectul va fi vândut prin Casa de licitaţii Grimberg.

Cei interesaţi de achiziţionarea obiectului de colecţie pot participa la licitaţia care va avea loc pe data de 26 noiembrie, la ora 19:30, la sediul casei de licitaţii, de pe strada Postelnicului, nr. 12. Preţul de pornire al licitaţiei este de 5.000 de euro, dar patronul casei de licitaţii, Ştefan Grimberg, se aşteaptă ca balonul să fie cumpărat pentru o sumă de până la 10.000 de euro.

Sursa: prosport.ro

Nicolae Dobrin a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti români din istorie. Născut în 1947, acesta a evoluat pentru FC Argeş în cea mai bună perioadă din istoria clubului (1959-1981), reuşind să obţină două titluri de campion al României cu echipa piteşteană (1972 şi 1979). În ediţia 1972-1973 a Cupei Campionilor Europeni, echipa lui Dobrin întâlnea Real Madrid, echipă la care evoluau jucători ca Santillana, Amancio şi Aguillar. Deşi FC Argeş a fost eliminată cu scorul general de 3-4, Dobrin înscria un gol în meciul câştigat acasă de argeşeni cu 2-1 şi era remarcat de legendarul preşedinte al madrilenilor, Santiago Bernabeu. Acesta a făcut o ofertă de 2 milioane de dolari (sumă imensă pentru acele vremuri) pentru a-l transfera pe Nicolae Dobrin, însă se izbea de refuzul regimului comunist din România. Totuşi, Nicolae Dobrin a rămas un apropiat al clubului Real Madrid, fiind deseori invitat să joace în partide caritabile.