Licitația #8 GRIMBERG: Artă de peste jumătate de milion de euro

03-12-2014

În pragul Sărbătorilor de iarnă, GRIMBERG anunță cu mândrie Licitația de Artă Românească și Universală. Evenimentul va avea loc joi, 11 decembrie, începând cu orele 19:30, în sediul galeriei și casei de licitații din București, din strada Postelnicului, numărul 12.

Expoziția și licitația aduc în fața publicului iubitor de artă opere de artă valoroase aparținând școlilor de pictură franceză, italiană și rusă. Loturile vedetă sunt semnate de marii maeștri: Corneliu Baba, Nicolae Dărăscu, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiață, Iosif Steurer, Constantin Isachie Popescu, Leon Alexandru Biju, Samuel Mützner, Kimon Loghi, Spiru Chintilă, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Rodica Maniu, Ștefan Dumitrescu, Iosif Iser, Jozsef Klein, Nicolae Vermont, Gheorghe Ionescu Sin, Ligia Macovei, Eugen Crăciun, Apostol Mănciulescu, Valentin Hoeflich, Ion Iancuț, Romeo K. Storck și alții.

Dintre cele mai frumoase lucrări amintim: ,,Portret de femeie', semnat de Corneliu Baba, ,,Peisaj la malul mării' realizat de Nicolae Tonitza și ,,Peisaj rustic' imaginat de Gheorghe Petrașcu, precum și două lucrări excepționale ale maestrului Samuel Mützner: ,,Țărăncuță cu porumbel' și ,,Peisaj la Balcic'. De asemenea vor putea fi admirate ,,Odalisca în costum roșu' de Iosif Iser și ,,Dansatoarea orientală' de Nicolae Vermont, ,,Trei țărani la sfat' de Rudolf Schweitzer-Cumpăna sau 'Tristețe', creația impresionistului Jozsef Klein. Cel mai scump tablou este un peisaj arhitectural realizat de Rudolf von Alt, fiul celebrului litograf Jakob Alt.

Pe segmentul sculptură, licitația reunește lucrări încărcate de sensibilitate dintre care se remarcă ,,Napoleon Învingător'—un personaj din bronz redat în manieră romantică, un nud semnat de Gheorghe Leonida, ,,Maternitatea' lui Boris Caragea, ,,Masca geniului' realizată de Ion Vlasiu și o lucrare de Maria Grigorescu Vasilovici. Colecționarii pasionați de sculptură contemporană valoroasă vor avea ocazia să ia acasă ,,Marele pescar' al lui Silviu Lisaru sau ,,Maternitate' — o lucrare din teracotă creată de Sonia Natra.

Ca și în cadrul licitațiilor anterioare, GRIMBERG a pregătit o serie de loturi inedite, dintre care amintim o gravură semnată de expresionistul german Conrad Felixmüller, mentorul celebrului expresionist Otto Dix dar și ale maestrului grafician Marcel Chirnoagă, precum și un laviu de vin semnat de Tudor Plaieșu, o lucrare metalo-plastie în cupru de Dragoș Morărescu, Okimono din fildeș din perioada Meiji, măști decorative africane, plachete din bronz realizate de Marcel Renard, precum și numeroase obiecte decorative Art — Nouveau, de colecție, din porțelan argintat, porțelan Rosenthal, ceramică Imari, argint și bronz.

Ca de obicei, GRIMBERG susține tinerii artiști și promovează numeroase lucrări imaginate de artiști contemporani, cunoscuți în străinătate. Printre aceștia îi regăsim pe Aurel Tar, Andrei Varga, Liviu Mihai, Bogdan Mateiaș, Alexandru Bunescu, Andreea Rus, Bogdan Vladuță, Adriana Vasile, Bogdan Nițescu, Otilia Canavra, Vitalie Butescu, Bogdan Vlăduță, Cosmin Păulescu Cozo, Ana Asavei, Tiberiu Chelaru, Agape Parasca și mulți alții.

Toate loturile oferite în licitație vor putea fi admirate în incinta sediului GRIMBERG (strada Postelnicului, nr. 12) , începând cu data de 2 decembrie, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 — 19.00; sâmbăta și duminica între 10:00 — 17.00. Expoziția se va încheia pe 11 decembrie, la orele 19:00, odată cu începerea ,,Licitației de Artă Românească și Universală'. Valoarea totală a loturilor este de peste jumătate de milion de euro.